Marius Șumudică recunoaște că îl bănuiește pe Lazăr că a semnat cu altă echipă, aceasta fiind explicația pentru evoluțiile slabe. ProSport a scris în ediția de miercuri despre acest caz, iar șansele ca mijlocașul să mai prindă echipa sunt extrem de mici.
„Testele medicale au arătat că, la Galați, Costin Lazăr n-a avut nimic. El spune din două în două zile accidentat. Am avut o discuție cu el și i-am spus că nu mă voi baza pe el până nu-și va regla problemele cu Rapid. Poate are alte interese, o fi semnat cu altcineva. Eu am lăsat jucătorii în tribune ca să joace el, dar acum nu mai am nevoie de el. O să mai joace doar când va fi capul cu Rapid. Când mai ai contract 40-50 de zile și ți se oferă o asemenea înțelegere, dar tu refuzi, înseamnă că ai semnat cu altcineva, nu?”, a declarat Marius Șumudică.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER